Vasele din fontă necesită inițial o îngrijire aparte, dar care poate fi doar un pic mai consumatoare de timp, nicidecum de resurse, decât alte tipuri de vase de gătit. Este doar specifică, nu împovărătoare.
În cazul vaselor din fontă emailată, este destul de simplu, se spală cu apă călduță și detergent de vase mai puternic sau mai slab concentrat, se usucă, se depozitează și cam atât. Așa-numita operațiune de „asezonare” se impune în cazul vaselor din fontă neemailată, prin care se creează atât de râvnita peliculă antiaderentă la suprafața unui material destul de poros, altfel, pentru ca mâncarea să nu se mai lipească de pereții vasului, prin închiderea porilor specifici aliajului de fier-carbon. Este vorba despre un strat polimerizat de grăsime și ulei care, uneori, este aplicat din fabrică, dar care se consolidează prin folosire repetată, ceea ce face ca, în cazul vaselor din fontă, cele vechi să fie mai bune decât cele noi. Iar stratul de asezonare nu interzice, ca la teflon, folosirea ustensilelor metalice. O altă veste bună ar fi că, odată format acest strat de protecție naturală, mâncarea nici nu se va „carboniza”, ca în cazul folosirii altor tipuri de vase, în cazul în care gătitul interferează cu alte preocupări.
Dacă nu a fost efectuată din fabrică, asezonarea se poate face integral de la bun început, în câteva etape: se spală tigaia proaspăt scoasă din ambalaj cu apă călduță și detergent de vase; se usucă pe foc până se evaporă complet apa; se pulverizează sau se unge vasul pe toate părțile, interior, exterior, cu puțin ulei de gătit sau grăsime animală folosind un prosop de hârtie sau o cârpă, se ține în cuptor la o temperatură mai ridicată, de circa 250 de grade, timp de minim o oră, de preferință cu gura în jos, așezată pe o tavă acoperită cu folie de aluminiu, pe care să se scurgă excesul de ulei sau grăsime, se răcește lent, la temperatura camerei după scoaterea din cuptor și se depozitează în mod obișnuit.
Asezonare înseamnă și ca, după fiecare gătire, vasul să se spele cu apă călduță și detergent de vase (ultimul se recomandă a fi folosit ocazional, îndeosebi pentru a îndepărta excesul rezidual de grăsime de gătit), să se șteargă cu un prosop de hârtie, de preferință, și să se ungă cu un strat subțire de ulei înainte de a fi depozitat.
Tocmai pentru că mâncarea nu se lipește de pereții vasului, acesta nu trebuie lăsat cu apă la „înmuiat”, apa va distruge pelicula de protecție și se poate întâmpla să apară pete de rugină. Ceea ce nu constituie un motiv de panică, de aruncat sau de returnat vasul la comerciant. Dacă apar, petele de rugină se curăță cu un burete de sârmă, dar fără a insista, și se reia operațiunea de asezonare, pentru ca vasul să-și recapete proprietățile antiaderente.
Așadar, nu eventualele pete de rugină apărute în contact prelungit cu apa sau uneori prin neutilizare sunt motivul de a ne dispensa de un vas din fontă. Scăpăm musai de el doar dacă nu suntem atenți la un singur aspect în decursul utilizării sale: acesta nu trebuie supus șocurilor termice bruște. Orice vas din fontă se încălzește treptat și se lasă să se răcească la temperatura ambientală, pentru a elimina riscul fisurării sau spargerii sale. Ceea ce înseamnă că nu luăm niciodată vasul fierbinte de pe foc și în introducem în apă rece; și avem grijă să nu facem asta nici cu capacul.
Ar mai fi ideea, vehiculată pe alocuri, că în fontă nu poți găti mâncăruri acide. Într-adevăr nu este recomandat deoarece strică asezonarea (în cazul vaselor neemailate), dar vă garantăm că puteți prepara cu succes ciorbe, tocănițe, sosuri, zacuscă, ideea ar fi ca, după ce mâncarea s-a răcit oarecum, să fie mutată într-un alt vas dacă nu se consumă imediat. În rest, nicio grijă în acest sens!
